Eu iubesc cu toata fiinta mea si nu ma feresc, nu mi-e rusine sa arat si sa recunosc asta! Iubesc tot ce misca, iubesc soarele, luna, stelele, ziua, noaptea, iubesc florile, iubesc pietrele, apa, nisipul...Insa exista ”ceva” pentru care nu pot intelege ce fel de iubire simt: tremur si ma trec fiorii doar la vibratia vocii lui, tresar de fiecare data cand ma atinge, cand ma saruta, cand ma ia in brate, chiar si dupa 6 ani de cand ne cunoastem. Am un gol in stomac cand imi spune ca e nerabdator sa ma vada, sunt mai emotionata ca un copil in prima zi de scoala cand imi spune ca vrea sa iesim in oras, mi se taie picioarele cand imi spune ca ii este dor de mine si ca ma iubeste. In fiecare seara, dupa ce imi zice ”Noapte buna!”, adorm cu gandul ca se va face mai repede dimineata si ii voi auzi din nou vocea! Nu pot sa explic si nici sa imi explic ce fel de iubire e asta.
Plang de fericire atunci cand este langa mine si imi sopteste la ureche: ”Te iubesc si te vreau langa mine pentru toata viata!”. Nu inteleg cum a reusit sa ma inteleaga, sa ma iubeasca asa cum sunt. De la o joaca de adolescenti s-a ajuns la o iubire pe care nu mi-o pot explica si simt, ca pe zi ce trece sentimentele se intensifica tot mai mult si mai mult...inima imi bate mai tare si mai tare....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu