Am plans, am ras, am pierdut, am castigat!

Nu puține au fost momentele când voiam să dispar pur și simplu, să nu vad și să nu aud pe nimeni. Voiam să fiu doar eu cu mine, mă trezeam în fiecare dimineață într-o lume care nu mă înțelegea, într-un mediu în care nu mă regăseam, voiam să plec departe, de toți, de toate... Aș fi vrut să pun punct și să nu o iau de la capăt, aș fi vrut să am pe cineva care doar ”să-mi înțeleagă sufletul”, pe cineva care să nu fugă de mine la prima criză de nervi, să nu îmi reproșeze greșelile ci să mă ajute sa le îndrept, să nu le repet. Îmi puneam ”durerile” pe hârtie, caiete întregi, pe care apoi le ardeam, mă eliberam, dar înăuntrul meu, tot ardea acel foc. Nu înțelegeam uneori nici eu ce se petrece cu mine, știam doar că de mică am fost un copil neînțeles, putin rebel și mereu singuratic, mă regăseam în cărți și în învățat. Nu am fost o clipă deprimată, eram tot timpul veselă, râdeam mult, chiar foarte mult ar zice unii:)), insă... Insă tot mă simțeam neînțeleasă și atunci când am ajuns la vârsta maturității, puteam discuta liber și fără să se uite cineva ciudat la mine, doar cu doua-trei persoane din anturajul meu și puteam să afirm că sunt norocoasă. Am plâns de multe ori, plângeam când eram singură, nu voiam sa fiu slabă în fața celorlalți, nu voiam să-mi știe nimeni slăbiciunile, dar am găsit întotdeauna puterea de a merge mai departe, de a zâmbi, viața merge mai departe! Am pierdut prieteni, sau poate că nu erau chiar prieteni, cei adevărați au rămas lângă mine. Sunt prea directă, prea sinceră și nu mă feresc nici față de cei din familie când am ceva de spus. Poate că viața m-a învățat să fiu atât de dură, sunt cel mai aspru critic al meu și nici pe cei din jur nu-i iert, dar țin cu dreptatea - de fiecare dată! Viața mi-a luat persoane dragi de lângă mine, Dumnezeu mi-a dat cel mai frumos cadou - un băiețel! Am pierdut, am câștigat! I-am iertat și îi iert doar pe cei care merită cu adevărat asta, pe cei apropiați și dragi mie îi iert cel mai greu, din partea lor doare cel mai tare!!! Iubesc... îmi iubesc familia, îmi iubesc soțul și îmi iubesc copilul - este singurul pe care-l iubesc cu toată puterea mea, îi iubesc pe cei care nu mai sunt și îi voi purta mereu cu mine! Am vicii, ăsta e singurul meu regret, am cele mai grele vicii: LIBERTATEA, IUBIREA ȘI FERICIREA! Și cred cu tărie că, Puterea, după Iubire este prima sursă de fericire!